sunt sau exist

Imi tot inchipui acel lan de floarea soarelui, eu sunt in mijlocul galbenului lui, mangai petalele ce inghimpa putin cu simtiti spinisori, cerul e atat de albastru ca ochii imi obosesc, iar soarele atrage dupa sine toate florile din lan. Ma pornesc cu mainile desfacute, florile imi ajung doar pana la piept. Imi tot inchipui acea imagine de ansamblu cu un om in mijlocul unui lan de floarea soarelui care se roteste cu mainile intise in parti, si care are ochii mijiti de atata lumina.
Ma trezesc iar cu gandurile puse vraf peste fumul de tigara agatat prin toata camera ca o panza, imi aprind iar acea tigara care intotdeauna este pe jumatate fumata, muzica lui Bregovic rabufneste pe fundal ca o perdea ce acopera zgomotele de afara. Urmaresc firele de praf ce se rotesc intr-o destinatie haotica pana dispar din raza de soare cazuta pe parchet, suflu fumul de tigara incet spre ele pentru a le mai schimba directia si a le mai adauga un pic de invigorare ca sa nu se depuna pe paharul meu jumatate gol cu urme de ruj, mi se face lehamite de atata lene, sunt asa de anemica ca nu pot ridica nici mana pentru a duce tigara la gura.
Vreau sa ies afara la aer… imi insfac din mers camera de fotografiat, de fapt sunt o fata ingrijita cand mi-e bine, toti cand ma cunosc raman cu impresia ca sunt o adolescenta bine crescuta, stiu totusi ca putin le pasa si ca nimeni nu da doi bani pe ce as putea fi eu, eu ce sunt?
E atat de bine afara, trebuie sa ies cat mai des, sa-mi aduc aminte tot timpul sa pretuiesc fiecare clipa, ca tot uit. Trotuarul este presarat cu mici crapaturi si are nuante de primavara, adica floricele strivite cazute din buchete. Mie nu-mi daruie nimeni flori primavara, de fapt nu-mi da nimeni nici intr-un anotimp, cineva mi-a spus ca sunt o tanara care se complace in tristete, si care sufera din toate, si bineinteles ca nu are dreptate, apropii obiectivul camerei de un ghiocel cu capul alb strivit de o urma, are o urma de melancolie ca n-a sfrasit in vreun paharut de plastic. Am sa-mi cumpar un buchetel de flori ca sa moara toate colegele mele de invidie, unul mai frumos.

Intra si nu se uita niciodata la mine se duce direct in camera ei, iese doar in chiloti si ma tot intreaba daca mi-am ales un scop in viata, de parca m-ar intreba ce mai fac. Intotdeauna este grabita si imi ia din tigarile mele, are vopsea pe incheieturile degetelor, imi place cum picteaza si nu vrea sa inteleaga nimic din ce-i spun eu, atat despre ea. Isi aprinde o tigara, semn ca astazi nu pleaca nicaieri, zambeste pierdut, are lacrimi in ochi, insa ma prefac ca nu am vazut pentru ca nu stiu ce sa-i spun, muzica lui Bregovic apasa si mai mult claritatea razei care invarte particolele de praf hoatic, observa buchetelul si zambeste putin, eu intorc repede capul spre fereastra ca sa nu trebuiasca sa-i raspund, desi ea stie ca nimeni nu-mi daruie flori.

Gandacelul mi se urca pe degetul aratator, indoi degetul in palma cand incearca sa desfaca aripile, si nu-l las sa-si ia zborul, simt cum totul in jurul meu se misca, toate ganganiile care fosnesc prin iarba, stau intinsa cu mainile si picioarele desfacute in cele patru zari. Ajung la sfarsitul cartii si inchid cartea, inchid si ochii, ma simt atat de neputincoasa, am aproape 20 de ani si ce am facut eu pana acum, ce scop am eu in viata? am trait atat si as vrea s-o iau de la capat, n-am avut o adolescenta frumoasa, poate din cauza ca n-am avut prieten, pe cineva care sa ma iubeasca, din cauza asta parca ma simt limitata in a face ceva. ce am facut eu pana acum? nimic. tot visez ca de la anu’ totul o sa fie altfel, cand ajung si in acel an plang ca nu am putu realiza ce mi-am propus, visez mult, si in toate visele sunt in centrul atentiei tuturor, toti baietii se uita doar la mine, iar eu nu le acord nici privire, sunt o inabordabila. Apoi ma trezesc indiferenta si ma gandesc cu ciuda ca sunt o lenesa, macar de m-as apuca sa fac ceva, sa scriu ceva frumos, original care sa tina in timp, insa stiu ca e foarte greu ca nu sunt formata ca scriitoare, ca n-am trait , ca n-am citit atat de mult incat sa stiu cum se poate scrie, sa scriu ceva care va fi nou si revolutionar, si iarasi imi dau seama ca marii scriitori au avut un motiv, un eveniment la baza, o mare iubire, o mare deceptie, o durere, suferinta prin care au trecut mii si mii de motive care acum mie nu-mi trec nici prin cap.

Hm, totul nu e decat un mare rahat si eu ii mai si ridic importanta, nimeni nu poate sa-mi impuna sa merg pe un oarecare drum, ci poate doar sa-mi arate cu degetul directia, eu singura imi voi alege calea. Ma simt singura, vreau cineva sa ma sarute, sa-mi mangaie parul, sa-mi zica cat sunt de frumoasa, si sa nu-mi spuna vorbe goale, sa nu incerce sa-mi arate calea cea dreapta, sa nu incerce nimic, sa stam intinsi in lanul de floarea soarelui si doar muzica lui Bregovic sa se auda in fundal. Scopul meu in viata este sa fiu admirata de toti, dar inca nu mi-am dat seama ce va fi de admirat la mine, sau ce calitati admirabile mi se vor descoperi, da.
Incerc sa-i scot mucul de tigara dintre degetele-i adormite de atata lumina, ma lungesc alaturi si incerc sa-mi pun mana ei sub cap. As adormi, insa ochii si mintea imi lustruiesc gandurile, primii le dau siguranta si infinitate, ultima le da patrunderea vie care nu-i lasa in pasivitatea impaienjenita a viselor. Simt ca ma cuprinde un fel de nostalgie pentru trecutul meu nenorocos, parca acum sunt alta, sunt nou nascuta, sunt tabula rasa, n-am nimic pe creier.
Imi simt mainile inghetate, le las asa pana incep sa ma doara buricele degetelor pana rozul unghiilor pare straveziu, apoi ma duc la chiuveta si dau drumul apei fierbinti peste ele, apa le cuprinde usurel iar din primul impact ca si cum nu apartin corpului meu degetele nu reactioneaza la fierbinteala, apoi ca o sageata senzorii durerii imi razbat in tampla si-mi dau de veste ca degetele nu mai pot rabda. Senzatia de a pune intotdeauna un deget rece pe burta calda, sau pe o parte calda a corpului imi da fiori placuti si-mi face placere sa constat ca sunt o persoana vie, sanatoasa care are reflexele nealterate, ba chiar date la maximum, cu aceasta mandrie incep sa-mi fumez ultima tigara din pachet. Fumul imi inteapa in traseul lui plamanii, imi ia forma pe dinauntru si incearca sa ma distruga, zambesc cand ma gandesc ca nu poate … inca.

De ce o iubire ma macina in asa fel, urasc cand nu mi se zice ceva despre iubire atunci cand ea exista, dar incep sa cred ca totusi cand iubirea e in joc oamenii devin mai seriosi si se tem foarte mult sa pronunte, sa scoata la iveala sentimentul de teama sa nu fie raniti. Gandacelul acela care mi se urca pe deget si isi desfacea aripile doar cand era in varful degetului ma face sa ma gandesc ca totusi poti vorbi oarecum increzator despre dragoste doar atunci cand stii sigur ca vei „trage la tinta”, cand esti sigur ca ai feed backul pe care-l astepti. De fapt eu inca nu sunt gandacel, eu nu stiu daca am de la cine sa astept acel feed back care sper ma va salva.
Imi place sa calc pe covorul moale dansand si cu fata grava dupa Talijanska ca si cum ceea ce monologul cantaretului descrie imi infatiseaza anume starea mea, vreau doar sa dansez acum, sa fiu singura pe lume.

Plec departe. Ma tem de moarte…
Nu de moarte trebuie sa ma tem acum, ce legatura are asta cu moartea. Ma intind si-mi fac camasa cocolos pe post de perna, ca sa pot privi mai bine lungul raului, as opri ca Faust clipa asta, o fotografiez in minte pentru timpurile care va sa vie. Dunarea curge linistita oglindind in lungul ei azuriul cerului, iar vreau sa arunc dragostea mea in ea. Ce tot imi bat eu capul, ce parca as muri de foame, sau as muri impuscat de glontul nu stiu carui inamic, nimeni nici de gand nu are sa ma impuste, eu am sa traiesc pana la adanci batraneti si voi avea o nostalgie pentru tine pentru ca m-ai parasit atunci sau acum, nu conteaza….Un fluture mare in rotocoale ma curteaza, cred ca ii pare ca sunt buna de aeoroport, dintr-o data-mi simt lacrimile ca inunda obrazul, plang, nu stiu ce m-a apucat, plang tare, nimeni nu ma vede si nimeni nu ma aude, plang cu hohote. Plang cum n-am mai plans de mica, of, doamne, aveam nevoie sa ma descarc, scancesc si apoi imi reprosez ca plang ca proasta.

~ de Ramses3 pe Mai 5, 2008.

Un răspuns to “sunt sau exist”

  1. este foarte emotionant ce-ai scris aici. imi pare bine ca am dat de blogul tau, maestre.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: