roma pe ts..

desi nu imi plac italienii, pt ca nu stiu sa-i gatesc, recunosc ca mi-au placut operele de arta pe care le detin, monumentele arhitectonice, incluzand muzeele, panzele si statuile inegalabile ale marilor maestri, tot ai lor, et etc hai gata, hai sa nu ne intindem.
mah, am fost la roma, adica capital mundi, adica locul unde duceau toate drumurile chiar daca inchizi ochii, adica acolo unde te urci sus pe cupola catedralei sf. petru si zici sa vad roma si sa mor …de ciuda ca nu sunt roman (se citeste in original fara diacritice).
am avut putin timp la dispozitie ca sa ma delectez cu tot ce se gaseste in ea, de la muzeele vaticanului la saltimboca alla romana, de la pieta lui michelangelo la zvonul clopotelor din piata Navona, de la umbra pantheonului la mersul pe jos pe via del corso, de la maretia colosseum-ului la castanele prajite. deci timp am avut putin, dar am vrut sa vad multe, ca deh ca romanul, sa-mi vad si eu stra stra straradacinile mele, cand stra stra strabunicul meu comun traian a violat-o pe stra stra stra strabunica noastra pe atunci extraordinar de stra stra strafrumoasa sa zicem Dochia, si a iesit straextraordinarul popor roman.
cand am ajuns initial, roma noastra (in continuare roma) mi-a parut un bucuresti mai civilizat, avand in plus totusi extraordinar de multe incepand cu multele masini de calibru mic, cu copaci pe acoperisuri, cu buticuri pe la coltul strazilor, cu gramezi de turisti haotici acoperind cu blitzurile orice intalneau in cale, de la sfarcurile cine stie carei nimfe, pana la frunza din dreptul cine stie carui tors de heracle.
cum si eu ma nimerisem a fi un banal turist, aveam si eu agatat de varful gatului o camera de fotografiat, cu care invesniceam, digitaliceste vorbind, frumusetea descoperita ici si colo, dar daca tot ma intrebi pot sa zic ca mai peste tot, a frumoasei capitale italiene.
in a doua zi m-am dus ata la vatican, zic odata vin si eu la roma sa vad totul mai pe indelete, ultima oara cand am fost, m-am cherdut printre popoarele de prin piazza del popolo si nu am reusit sa vad si eu cu un oc macar un rafael, un da vinci ceva acolo, deci cum iti zic, ata m-am dus la vatican acolo.
acu noroc ca era sambata, ca duminica mai iese papa pe la balcoane si se buluceste turistu ca la circ, si zic noroc ca prinsesem sambata aia cu ploaie de se mai imprastiara lumea (n.a. din lumea intreaga adica) si prin alte parti. am intrat la muzeu, si doamnelor si domnilor dintr-odata, sufletul in fata atator frumuseti ti se face cat un purice, da ce zic eu purice ti se face cat un paduche de purice, pt ca in fata ti se deschide ceva fabulos, ceva ce cu mintea nu ai cum sa cuprinzi, si trebuie ca in acel purice de suflet care il ai sa-ti incapa toata frumusetea care ti se dezvaluie sub forma de fresce, panze, statui, et etc.
si toata aceasta frumusete te orbeste, iti dai seama ca daca ai ajuns sa vezi si sa pipai cu retina atat amar de frumusete (stiu ca e enervant ca-l folosesc de multe ori, da nu ma pot abtine), ajungi sa simti ca esti omul implinit, ca esti cel care a primit mantuirea de a trai si mai departe cu verticalitate, ca esti de acum incolo un om mai bun, ca dupa asta iti dai seama ca trebuie sa stii totul, ca vrei sa pui mana pe stele, (faza e ca, in momentul asta de descriere plina de patetism, ar fi ilar daca s-ar auzi un sunet de palma peste vreun obraz, ipotetic vorbind, seriosi ramanand). nu pot sa zic ca nu mi-a picat maxilarul pe jos, cand am intrat in capela sixtina, cand stand stana de piatra in fata judecatii de apoi (n.a. a lui michelangelo), mi-am dat seama ca eu sunt umilul punct care nu conteaza deloc in universul asta. eu nu sunt un om bisericos ( ati observat ca se asemana cu pisicos), adica nu sunt umblat la biserica, pt ca am o reticenta in privinta asta, consider foarte pagan sa te inchini unor chipuri pictate, sa le pupi, si sa-i pupi si mana unui popa, om ca tine, sa executi niste ritualuri cel putin suspecte, et etc, dar cand am intrat in bazilica sf. petru am simtit o liniste interioara care imi intrase peste tot, chiar si in buzunarul portofelului unde tineam monezile de 1 euro, o pace pe care nu mi-as fi putut-o eu impune cu toata meditatia si karma si bla bla bla, pe scurt am simtit ca o mana mi s-a pus in crestet si ma trage de par prin toata catedrala. acum ca tot vorbim de asta, am pus mana si pe piciorul statuii lui sf. petru si m-am gandit la o scurta rugaciune, da doamne de toate la toti (oricum cred ca includea ceva la sanatate la toti cei pe care ii cunosc) ca ajunge si mai si ramane.
cum exploratorul urla in mine n-am rezistat si m-am urcat sus pe cupola catedralei de unde vezi roma panoramic, ca-n palma cum s-ar zice.

Daca mai continui nu o sa mai para a fragment rupt

~ de Ramses3 pe octombrie 13, 2008.