1.degetul meu mic

Acum parca ma simt ciudat vorbind despre ele, despre degetele mele, si ma cuprinde un pic melancolia acelor vremuri, melancolie care necesar apare cand iti amintesti de vremuri de altadata, vremuri care intotdeauna iti par cele mai frumoase, cele mai bune, dintre cele pe care le-ai trait si pe care nu stiu daca apuc sa le mai traiesc. Din cand in cand ma uit la maini mele, imi intind palma spre fereastra, las ca lumina sa-mi treaca printre degete, au ramas la fel de-a lungul timpului, pielea insa s-a mai incretit, dar forma lor a ramas la fel, le zambesc si le felicit ca au ajuns pana la aceasta varsta toate la un loc, desi au avut destule ocazii sa se desparta.
Stiu ca nu poti gandi cu degetele, desi la cate stiu sa faca ar trebui sa aiba acolo in burice un creier mic, micut. Cu ele stiu sa pictez cat de cat onorabil, stiu sa fotografiez, sa fac fel de fel de mancaruri delicioase sau doar mancabile, sa scriu mult si frumos, sau urat si prost, stiu sa pescuiesc, sa joc sah, sa jonglez cu creionul printr ele, sa dau mana cu prietenii si cu restul, sa arunc pietre facand broscuta pe lac, sa-mi sprijin savant capul, scarpinandu-ma profund in crestet in cautarea unei idei, sa mananc seminte la un meci, sa mesteresc ikebane sau orice alt obiect util si inutil, sa tastez repede la calculator fara sa ma uit la taste, sa rup iarba si s-o arunc in sus asa de nebun, sa fumez, sa inot, sa fac masaj, sa construiesc castele de nisip pe malul marii sau al oceanului, sa mangai sanul unei femei, sa prind fulgii iarna cand ninge, sa tin lingura, cutitul si furculita cand mananc, sa tin telefonul cand vorbesc, sa gesticulez sau sa arat semne obscene, sa lansez zmei cand vantul jucaus face pe nebunul, sa-mi leg sireturile, sa cant un pic la chitara, adica sa zdrangan un pic, sa simt finetea fainii proaspat macinata, sa rasfoiesc filele unei carti, sau sa scriu cu penita randuri siruite drept pe o coala de hartie alba, sa bat darabana cand ma plictisesc, sa scot ochii cuiva la nevoie, sa butonez telecomanda, sa modelez din plastelina sau argila cele mai nastrusnice figurine, sa aprind un foc in orice conditii meteorologice, sa cos nasturii si chiar sa peticesc cate o gaura, sa pipai clapele pianului, si bineinteles ca multe alte lucruri mult mai importante decat cele pe care le-am enumerat.

La gradinita maica-mea ma dadea doar cat era anul scolar, cand venea vacanta ma lua acasa, sa ma educe ea. Cand treceam pe langa gardul gradinitei imi vedeam colegii cuminti care ma priveau lipiti de gard, precum privesc pasarile inchise in colivie pe cele care zboara nestingherite in inaltul cerului. Spre deosebire de alti copii de varsta mea, paream cu cativa ani mai in varsta si eram si foarte inalt, chiar si in scoala, atat timp cat am invatat nu a fost cineva mai inalt ca mine. Insa la gradinita se observa chestia cu inaltimea cel mai usor, stiu si acum mame ingrijorate de greutatea si de inaltimea copilului lor, daca cumva nu se dezvolta saracutul cum trebuie. Si toata vara cat era ziua de lunga umblam lela prin lanurile de grau, pe la iaz, la scaldatoare, pana pe la trei cand veneau acasa si cei de la gradinita ca sa ne punem serios pe treaba. Strada pe care am crescut eu, sau mai bine zis mahalaua, se numea Fluturica, nici acum nu stiu de unde are denumirea aceasta, dar inca nu ma deranjeaza aceasta problema. Deci cum ziceam mahalaua noastra era cel mai nou cartier din sat, prin urmare mai toti vecinii nostri erau tineri si in concluzie copii erau foarte multi, la o simpla numaratoare pe care o fac in gand erau cam la o suta de copii de la 1 la 18 ani. Asa ca companioni mai intotdeauna aveam, aveam o gasca propriu zisa, pentru ca strada noastra era impartita neoficial de catre noi copii in trei parti, colturile si centrul, capatul strazii era coltul, eu eram din centru, unde era si cea mai mare distractie, insa deseori mai treceam si pe la colturi, depindea de perioada, de verisoarele prietenilor mei venite in vacanta de vara si asa mai departe. Dar nu doar educatia m-a impiedicat sa nu prea am treaba cu gradinita, ci micile accidente, in care nimeream absolut uimitor, de exemplu daca ai auzi ca un copil de 4 ani si-a prins degetele in cureaua de transmisie a unei combine care facea baloti de paie la cativaisprezece kilometri de cea mai apropiata localitate, voi ce ati crede, se poate intampla asa ceva? Sau ce ati crede daca la spital, langa copilul dumneavoastra care are o mica julitura la cot, se aseaza un copil care are atarnanda o veverita cu coltii aia din fata bagati adanc in degetul aratator, inca vie si asa mai departe? Sau un alt copil cu claviculele rupte din cauza ca a cazut dintr-un plop de la vreo 4 metri inaltime in coate, pentru ca mainile ii erau ocupate cu doi pui de gugustiuci? Sau alt drac de copchil care are tatuata o moneda de 20 de copeici, dar cu tot cu moneda exact in palma, moneda fiind inainte de asta adusa la mica etmperatura de 200 de grade Celsius, atat cat sa nu topeasca aliajul monedei din 1985? Sau cu degetelul aratator taiat in doua pe lung pana la cea mai apropiata incheietura, incercand sa taie cu fierestraul o scandura pentru o sabie de lemn? Well, ati zice ca am avut o mama cu nervi de otel si asa mai departe.

~ de Ramses3 pe Iunie 10, 2009.

3 Răspunsuri to “1.degetul meu mic”

  1. is that true??

    Apreciază

  2. doresc cu ardoare dovada. Poate asa ar fi trebuit sa avem degetele cu totii, dar n-am avut tupeu sa le varam pe ici pe colo.
    Pff. Hand model. Te-ai gandit la cariera asta pana acum?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: