nu alerg

•februarie 5, 2014 • Un comentariu

za-zizu

de unde pana unde e limita mea? … de ce am nevoie de o limita? nu ziceam eu ca ramane sa fiu liber, fara o limita, pentru ca nu o sa am ce face dupa? … as zice ca tot ce se poate atinge cu o scara, nu ma intereseaza. dar nu poti sa fii un zeu doar spargand tipare, trebuie sa inveti sa fii umil, sa inveti sa fii rabdator, sa inveti ce inseamna sa intorci al doilea obraz, al treilea al patrulea al cincilea pas pana cand ritmul pasilor iti va fi bemolul respiratiei, iar pauzele batailor inimii iti vor aparea in alegro moderato. alerg? alerg… alerg cu ochii semi intredeschisi si cu narile hulpave de aer,  simt in picioare pulsul asfaltului, ca si cum atingerea pamantului pentru acea fractiune de secunda imi da puteri nesecate, ca lui Antaeus

de ce e un pas dupa alt pas, de ce n-ar fi o saritura si un pas, de ce nu-mi ajunge nivelul oxitocinei castigat dupa atata alergare ca sa fiu fericit asa, cu capul fara ganduri, de ce am nevoie de mai mult. nu vreau sa am capul fara ganduri, dar cand alerg gandurile mi se scutura unul dupa altul si nu pot sa mai gandesc, tot ce imi trece prin minte este un pas in fata celuilalt. stai stai. de ce sa alerg, nu imi simt corpul in armonie? ma pis pe ea de armonie a corpului, am 2 ochi cu care vad, am 2 maini si o burta si o minte golita, dar sufletul cu ce il umplu? sufletu’. daca alerg aleg ca sufletul sa-mi ramana umplut doar cu fluturi, doar cu armonia universului, din cauza aceasta aveam nevoie de limite. alerg si imi golesc capul de probleme, de juguri, de stres si de ganduri, nu pot altfel, nu poti alerga si pe de alta parte sa te intrebi de ce alergi? alerg si imi inchipui ca sunt un izvor, care evolueaza intr-un paraias, intr-un rausor jucaus lunecand dintr-un munte spre campie, sunt un torent ce ia totul la vale, sunt raul care adapa pamanturile si semanaturile, sunt fluviul ce mpinge luntri si vapoare, sunt zbucium si viata, sunt adrenalina si valuri. nu alerg ci imi inchipui.

alerg si mi se pare ca vad linia de sosire, insa nu stiu daca e iar o revarsare, o meandra sau pur si simplu varful de munte de unde in cascada ma voi arunca spumegand in jos cu furie zdrobind asfaltul cu forta mea. alerg si transpir, curge apa de pe mine si imi inchipui ca din mine si din ceilalti care alearga langa mine se vor aduna ca afluentii rauri hranitoare a unui taifun distrugator, ca toti alearga sa-si linisteasca ura. alerg si imi inchipui.

eu vreau sa fiu ca vantul

•ianuarie 29, 2014 • Un comentariu

fragmente rupte

Tinti indelung cu pusca dupa ce masura vantul, ceilalti stateau ascunsi pe undeva prin tufisuri, eu insa stiam ca daca rateaza, sunt urmatorul suport si stateam in spatele lui, il vedeam ca nu-si tine ochiul aproape de luneta, ca se uita la arma, ca-si sopteste o rugaciune pentru el, sau pentru arma lui. Ii vad ochiul mijit cu incretirurile de barbat in plina tinerete, cum ii joaca sub pleoapa, parca incercand sa o strapunga, ochiul trece in prelungirea mainii, mana trece in prelungirea tevii, il simt ca are „tinta” in vizor , astept sa se incordeze dar din contra il vad inmoindu-si cotul pe patul armei.
Eleonora, doar tu imi ramai, sopteste.
Ii vad fata schimonosita parca de o durere puternica, se simte privit si deschide ochii, il vad inspirand lacom aerul verde al padurii de parca s-ar ineca, fixez luneta si nu-mi vine sa cred, chipul Generalului incadrat de…

Vezi articolul original 1.813 cuvinte mai mult

Tripal.me – The IDEA

•ianuarie 21, 2014 • 2 comentarii

Imagine

http://igg.me/at/tripal

Una bucata viata traita…

•iunie 26, 2013 • 2 comentarii

Rasaritul pare trist cu valurile azurii spumegand din ce in ce mai furibunde, plangand din cand in cand cu glas de pescarusi rataciti. E acel val pe care il astept, doar oare el e valul care ma va lansa? M-arunc pe placa si inot frenetic improtriva lui, eu si el luptandu-ne, eu si el pe viata si pe moarte. Tu nu ai cum sa intelegi. De-asupra valului azuriu alunec rapid, creasta lui furioasa incearca sa ma prinda si sa ma acopere, simt stropii pe fata spargandu-se ca niste mici ghiulele pe peretele unui castel. Ii simt furia, puterea si zgomotul, e ca si cum mii si mii de fani bat din picioare la un concert rock cand tobosarul incheie cea mai buna melodie a formatiei, e ca si cum ai sapte ani si esti singur in caruselul care se invarte ametiror, e ca si cum esti singurul ciorap ramas in masina de spalat, e ca si cum esti calare pe cel mai salbatic mustang care incearca sa te dea jos din spatele lui, aruncand picioarele din spate si sarind cabrat in toate directiile, e ca si cum ai avea 2 ani si tatal tau te-ar lua in maini si te-ar roti in jurul lui, iar tu ai tipa razand tot timpul cu mainile intinse ca doua aripi, ca si cum ai fi un pilot al unui stuka in picaj pe cale sa arunci in aer o fabrica de tunuri … valul acesta este tatal meu, este celula din celula mea, este dumnezeul acel care va decide daca voi mai trai, sau ma voi rupe ca un chibrit.

The curtains are blue

•ianuarie 20, 2013 • 2 comentarii

the expected